O zi in care m-am simtit excelent

eu, intr-o zi excelenta

A inceput din cate imi amintesc ca o zi banala. Dimineata nu m-am trezit la timp. M-am trezit la 7:20 si la 7:35 m-am intalnit cu TurKu la metrou, deci imaginati-va in ce hal am alergat prin casa si pana acolo.

Acum 2 zile mama mi-a dat 60 lei sa-mi iau carti. Dat fiind faptul ca nu mai suportam stresul pe care mi-l provoca imbinarea unor materiale ce aveau sa devina un eseu de 6 pagini pentru romana (pentru ca se pare ca trebuie sa lucrez ca sa incetinesc procesul de autoanalfabetizare in care ma aflu de cativa ani), m-am hotarat sa ma duc singur (dupa cateva incercari zadarnice de a-l convinge pe TurKu sa vina si el) in The Jack, unde aveam sa sparg 20 lei. Intr-un final, dupa ce m-am plimbat o ora printre stradutele ce vin de la Gara de Nord spre Calea Victoriei, cautand acest club/teresa/spuneti-i cum vreti (de care am fost surprins placut, data fiind varianta lui de ‘primavara-vara-toamna’ – o varianta in aer liber), si dupa ce debusolat cum eram, o sun pe Dada sa ma ajute cu o adresa il gasesc intr-un final si imi savurez bericile in compania unui incredibil de gras caine care parea sa ma placa – sentimentul fiind reciproc – macar el nu vorbea si nu-mi putea tulbura gandurile, cum ar fi facut-o un om. Toate bune si frumoase… dar ce legatura are cu ziua de azi? Pai, banii trebuiau recuperati. Si cum altfel daca nu prin a incepe sa-i strang din banii de buzunar pe care mi-i da mama zilnic ?

Asa ca astazi a trebuit sa ma rezum doar la a-mi cumpara o cafea. Spre finalul orelor, evident, mi s-a facut foame. Stiind ca nu pot cheltuii banii aia a trebuit sa rabd. Cu toate astea la plecarea din liceu m-am mai inseninat. Cine stie, stie si de ce . Fiind senin, lucrurile s-au rasturnat. Nemairabdand de foame, m-am hotarat sa-mi iau un senvis de la cutiile alea cu mancare puse la metrou. In fata mea era o dom’soara care, imbracata intr-una dintre acele perechi de pantaloni ciudat de largi, a bagat 10 lei si si-a luat o punga de mini-croisante, asteptand evident, restul. Intr-un final m-am hotarat sa-i spun, asa senin cum eram – ca doar atunci pot spune ceva celor pe care nu ii cunosc (exceptand cazul in care am mii de nervi), m-am hotarat sa-i spun ca magaria de “aparat” (incerc sa-mi adaptez limbajul fiecarui tip de om – deci imaginati-va ca nu parea foarte inteligenta tipa) nu da rest decat 5 lei. Isi mai cumpara deci ceva si asteapta restul. De data asta ajunsese la 4,5 lei si  creditul putea fi retras. Zambitor, i-am “reamintit” ca trebuie sa apese butonul R, si dragut cum sunt eu in astfel de situatii, i l-am apasat eu, mentionandu-i de asemenea ca “din pacate nu da rest decat monede”. Frustrata imi zice ca “aa… ntz.. mda… ” si se cara. Si uite asa m-am facut cu 4,5 lei doar pentru ca i-am explicat cum functioneaza aceasta minunata masinarie a viitorului. Asadar acum imi permiteam de-a dreptul sa-mi iau un senvis. Si bag eu cei 5 lei pe care aveam de gand sa-i pun de-o parte si imi comand un senvis. Imaginati-va cum m-am simtit cand am vazut ca senvisul, dupa ce s-a invartit arcul ala, s-a oprit, fara sa cada. Si uite asa puteai sa ma fi vazut pe mine impigand si raspingand cutia cu mancare, dar degeaba. N-avea de gand sa se miste. In ciuda eforturilor mele si a diverselor sfaturi date de un tip care se uita la mine mirat ca incerc sa-mi iau senvisul pe care l-am visat toata ziua, ramanem amandoi pe ganduri. Concluzia la care am ajuns amandoi a fost ca as putea incerca sa-mi iau un BakeRolls care era chiar deasupra raftului cu senvisuri. Stau eu putin pe ganduri (ca deh, gandesc mai greu cu stomacul gol) si in fine, dupa ce tipul respectiv urca in metrou si ma lasa sa iau singur  sa o decizie, ma hotarasc sa bag mondele castigate si sa-mi incerc norocul. Cu sufletul la gura vad cum se invarte arcul, dand voie BakeRollsului sa cada, si ca prin minune atinge si senvisul si cad amandoua… Respectivul, care tocmai se urcase in metrou a vazut faza si zambindu-mi facut un gest care imi spunea ceva de genul “vezi ce inseamna sa ai cap” . Tin sa mentionez ca BakeRollsul era chiar din ala care imi place mie .

In metrou, inabuseala. Stau ce stau cu geaca pe mine si intr-un final ma hotarasc sa o dau jos – cam greu, dat fiind faptul ca cu greu ma pot desparti de noua mea geaca cara a fost un chilipir. Schimb locul prin metrou – pentru ca daca stau intr-un loc fierb, remarc o fosta colega (pe care nu prea aveam chef s-o revad si deci n-am bagat-o in seama – nici ea nu era prea sigura de altfel daca sunt “chiar eu”) si imi dau seama ca astazi, desi nu am dormit foarte mult azi-noapte si desi am murit de foame toata ziua, a fost totusi o zi excelenta. Asadar m-am gandit ca n-ar fi rau sa-mi amintesc de ea pe viitor, dat fiind faptul ca mereu spun ca mie nu mi se intampla nimic special – desi sunt o gramada de lucruri frumoase care mi se intampla si care ma fac sa adorm cu zambetul pe buze si asta doar pentru ca traiesc in bucuresti, romania – tara tuturor posiblitatilor.

Concluzia la care am ajuns este ca “este bine sa ajuti exact atat cat este nevoie sa apara acea posibilitate de a fi ajutat la randul tau, intr-un timp cat mai scurt“. Cine naiba poate sa faca asta? (exact atat cat este nevoie pentru ca, vorba celor de la Parazitii – “daca esti bun si dai cand ai, lumea te ia de prost”). Eu sper sa pot si pe viitor. Si implicit, vreau acest lucru. Si prin simplul fapt ca vreau, pot.

Cya soon…

P.S. seria de evenimente norocoase s-a incheiat la metrou Aparatorii Patriei unde o gagica mi-a dat un vouchere la magazinele Belissimo (sau ceva de genul) cu reducere 30 lei – pe care nu stiu daca il voi folosi asa ca cine are nevoie contact me asap. De data asta chiar as fi vrut sa mi se dea 2 “pliante” )… ultima oara cand o tipa a incercat sa-mi dea doua, pentru ca am trecut in graba pe langa ea si am intins mana dar nu “le-am prins”, i-am spus (ca un fel de scuza, cum ca ea ar fi fost neindemanatica si nu eu) ca nu-i frumos ce face ) (adica nu e frumos sa dea 2 pliante la o persoana, pentru ca asta inseamna sa dea doar la jumatate din numarul persoanelor la care ar trebui sa dea, evident pentru aceeasi suma de bani – aprox. 40 lei)

Angajam secretara (part time)

Iata ce fac eu cand devin iritat cu privire la anume chestii cu precadere la chestii gen site-uri de joburi! Unde penisul equus ferus caballus-ului sunt joburile sezoniere pe aria WebDevului?

Mai in  gluma, mai in serios mi-am facut si eu un anunt:

Se angajeaza secretara:

Candidata ideala: cautam o dom’shoara tanara cu varsta cuprinsa intre 18 si 21 de ani, blonda (atat la figurat cat si la propriu dar in special la figurat), cu ochii verzi sau albastri, de preferat studenta la facultatea de limbi (straine, evident), spirit de initiativa, deschisa din toate punctele de vedere, adaptabila situatiei, disponibilitate incepand cu 15 iunie, part time (numai la cerere adica!).

Constituie un avantaj simtul umorului si lipsa totala sau partiala de neuroni.

De asemenea un must-have reprezinta experienta in domeniu de minim 1 an si marimile apropiate Ramonei Gabor!

Responsabilitati: asigurarea bunei functionari a sistemului reproducator masculin

Oferta: salariu negociabil in functie de rezultatele obtinute la examenul practic! (asadar nu exista un interviu!)

Descriere companiei: infiintata in 1991, compania s-a ridicat la standardele internationale prin performanta si calitatea serviciilor oferite. De-a lungul timpului compania a mentinut incredibilul numar de 1500-353+202-1033-315 angajati, toti creativi, motivati, cu simtul umorului, al gaurii etc.

Ciolpani sau cea mai ghinionista, interesanta si norocoasa zi din viata mea

Totul a inceput pe la amiaza cand erau cam 22 de grade afara (sau 27-30 pe asfalt )…

Defapt, daca ma gandesc mai bine, totul a inceput asta noapte cand cu ochii aproape inchisi ma chinuiam sa termin un amarat de site de prezentare a unei firme de mobila pentru vecinul meu, cu care il tot amagesc de cateva saptamani (scuze, dar chiar am belit-o rau cu hardul! )… Am zis ca ma chinuiam pentru ca nefiind pe PCul meu ci pe un laptop (nu discut performanta lui! – nu sunt ironic, chiar e ff bun!) abia scriam cod si abia nimeream tastele photoshopand niste chestii. Buun, trecem peste asta. Dimineata ma trezesc cam pe la 9 si ceva 10, cand evident mi-am dat seama ca n’are rost sa mai trec pe la scoala decat sa-mi iau salariul si eventual sa stau la romana ca nu am niciun chef sa transcriu apoi chestii de la colegi.

Vazandu-ma cu salariul in mana si milionar in datorii, incep a scapa de ele – scuze celor carora le-am promis ca le dau azi dar nu s-a intamplat… credeam ca ne intalnim la scoala, dar n-a fost sa fie. Asadar, vazandu-ma cu salariul in mana, ies la o mica plimbarica prin Bucuresti cu Cristi. Neavand schimbat, mergem direct la magazin sa-i cumpar pedale si sa-i dau restul de bani pe care mi i-a imprumutat cu cateva zile inainte. De pe bd. Ion Mihalache, pe undeva pe langa liceul Nicolae Iorga o luam noi frumusel spre Herastrau, intrarea de la Arc. Ajunsi acolo imi trece prin minte o idee care avea sa schimbe cu totul o zi care se anunta la fel de plictisitoare si neinteresanta ca toate celelalte – “hai la Snagov!”. Ideea a fost spontana, si mai in gluma, mai in serios am luat-o ca atare. Asadar pornim noi frumos spre Snagov (care avea sa fie defapt Cioplani dar va povestesc mai incolo daca nu v-ati plictisit deja).

Pornim noi asadar cu vreo 30-33 km/h (cu vant din spate hehehee :D ) si pedalam noi lejer pe o vreme absolut impecabila, cu spor si voie buna, cu momente amuzante din “noi in turul Frantei” si destui bani la indemana cat sa nu ne facem probleme orice am pati pe drum.

Ne alimentam de la MCD’ul de la intrarea in Otopeni si pornim mai departe.
Mergem noi ce mergem, trecem de Saftica, Balotesti etc… si trecem si de Snagov…

Cristi:
“Dar parca mergeam la Snagov…”

Io:

“E putin mai incolo, trecem si de Tancabesti” (comuna aia cu pasarela nenorocita care a facut clatita acum ceva timp pe niste unii din cauza unui dobitoc beat cu basculanta in erectie).

Ce-i drept, prima oara cand am fost la Snagov (tot asa ceva spontan a fost), si eu m-am mirat: “daca mergem la Snagov, de ce nu oprim acolo?”

Reluam: pedalam noi ce pedalam cu aceeasi voie buna si cu o doza incredibila de optimism (ca doar deh, asa e cand ai bani multi la indemana si cand uiti ca ai datorii ), ajungem in Tancabesti, trecem de Tancabesti, ajungem in Cioplani. Frustrat si eu oarecum ca nu mai vine odata drumul care ar trebui sa ne duca la o padure, ma uit atent cautand acest drum care face dreapta si duce la padure, exact in acelasi loc unde am fost prima oara, si in fine il gasesc – era la inceputul drumului o tabla pe care scria mare “Centrul Olimpic Sportiv Roman” (sau ceva de genul asta), lucru de care mi-am amintit imediat. O luam asadar in directia respectiva. Deodata observam niste mici nori negri si urati din spate, dar care nicidecum nu ne-au speriat pe moment, ba chiar am facut glume pe seama astora cu prognoza lor, cu cele 20% sanse de ploaie astazi. Mai mergem putin, trecem de CASTEL Film Studios, ne adancim mai mult in padure si poposim in acelasi loc in care am fost prima data. Aici ne mai alimentam cu haleala pe care ne-o luasem mai devreme, mai ne holbam mirati la cateva pasarici care faceau maraton prin padure (as in girls), mai facem glume pe seama lor, mai halim, in fine… Schimbam in cele din urma uleiul si ne asezam putin jos sa ne mai hodinim dosurile de atata batuceala de la sa. Fiind in padure si nevazand cerul la prea mare distanta, nu realizam ca vine ploaia decat cand incepe un vant puternic si se aude din ce in ce mai tare nenorocita ploaie.

O luam indata din loc, si pedalam destul de grabiti spre casa. Norocul n-a fost intocmai cu noi intrucat nici bine nu am iesit din drumul care ducea la padure ca a si inceput ploaia, dar nu orisice ploaie, ci o ploaie d-aia neismtita ! Ne chinuim noi asadar sa mergem cat mai incet sa nu ne stropim, si mergem ce mergem cu 20, 18, 15 etc pana cand, frustrati la maxim de norii care par sa ne urmareasca, ne hotaram sa pedalam mai serios, deci reluam viteza cu care am pornit – 30 km/h. De aici o bucata buna de drum pot sa spun ca muream de ras daca stateam in trena (Cristi mergea in fata pentru cei care nu cunosc). Motivul e simplu: era stropit si inca se stropea intr-un asa hal incat ziceai ca s-a cacat pe el =)) (evident, eram constient ca nici eu nu eram prea departe de situatia asta ). Buun.. mai mergem putin, ne oprim sa evaluam jegul si sa se odihneasca putin tovarasul, vedem ca ne ajung alti ciclomuschetari din urma, insa o luam din loc sa le aratam cine are muschii mai tari, si mergem noi frumos cu 30, 33, etc. Norocul nostru, totusi, a fost ca am avut vant din spate si la intoarcere – hehehee.. si doar tot drumul dus am tot zis “daca am prinde vant din spate si cand ne intoarcem ar fi perfect”. Si uite deci ca l-am prins. Totusi acum era altceva, stropii de pe roti sareau in draci, criminalii cu Edy (aka camionagii aia bulangii cu burta pe volan) treceau la distante destul de nesimtite pe langa noi, ploaia era din ce in ce mai tare, stropii din ce in ce mai jegosi, si noi de altfel din cauza lor, etc.

Pe undeva aproape de Saftica drumul incepe sa se usuce si deci mergem ceva mai lejer. Poposim la o pasarela putin, unde ne ajung din urma ciclomuschetarii de mai devreme, ii salut respectuos, mai stam putin, mai ma cac pe mine de ras de felul in care arata Cristi, apoi incingem pedala. Vremea parea sa se mentina ok, dar cam degeaba. Ce a fost urat a trecut (ziceam noi) si asta pentru ca eram destul de jegosi. Totusi, afirmatia ca ce a fost mai urat a trecut a fost evident falsa… ce avea sa fie mai rau abia acum urma.

Ajungem in Otopeni, ii depasim pe baietii care se oprisera la un popas, si observam cu frica, ca pe langa Bucuresti ploua cu galeata (serios! de la distanta pareau ca se scurg norii!). Era clar, in Bucuresti avea sa ne prinda alta ploaie, lucru care s-a si intamplat. Chiar la Aeroportul Baneasa a inceput o ploaie cu stropi de juma de metru si cu o viteza de doua ori mai mare decat a sunetului. Enervati din cale afara de semafoarele si drumul de tot rahatul (nu uitati de ploaie), incepem sa pedalam ca niste magari cu rachete in cur, cu 35-37 cam pana pe la Arc… sau nu… acolo intentionam sa mergem, dar ne-am abatut pe la mama dracului pe niste sine de tramvai pentru ca semaforu nu mai dadea verde, noi aveam viteza, eram nervosi dar parca cu o si mai mare voie buna – glumele gen “hai ca nu ne-am stropit prea tare” sau “pedaleaza fiule ca mai e” erau la ordinea secundei iar rasul din abundenta. Mergem noi deci pe sinele de tramvai, neuitand sa ii zic lu’ Cristi sa aibe grija cu sinele ca sunt ude iar rotile subtiri, dar degeaba. Deodata aud un poc in spate, ma uit, omu’ imi zambea nu de sub tramvai, dar aproape ). Ma duc asadar la el sa evaluam pagubele: vopsea luata in doua locuri, roata fata putin descentrata, maneta schimbator fata fututa, etc. Plin de noroi (de parca nu era destul de plin de noroi), s-a ridicat fara sa planga (evident, nu?) si am repornit la drum. Evident toti se uitau la noi ca la niste gunoieri, cu exceptia ca eram mult mai murdari pe fata si peste tot in general decat este mai orice gunoier din Bucuresti care isi ia o gramada de sporuri pe munca putina. Ajungem in sfarsit la bd. Ion Mihalache si o tinem inainte spre Piata Victoriei, bucurosi oarecum ca am ajuns undeva cunsocut.

Problemele nu s-au terminat aici. Urmeaza prima si ultima pana. Nu am facut pana cat am fost prin padurile alea la Snagov, si am facut aici! Asta da noroc pe noi. Totusi nu a fost o simpla pana. Desi aveam o camera de schimb, leviere din parti. Si uite asa ne-am chinuit noi cam 20 min sa scoatem cauciucul de pe janta, belind-o evident pe alocuri, ca deh, n’ai leviere, ai chei, dar cand esti jegos tot si frigul incepe a te intepa la oase, mai scoate tu cauciuce… In fine am schimbat camera si am repornit. Nervos din cauza penei am inceput sa ma intrec cu astia cu Daciile, si pe alocuri chiar reuseam sa-i fac de cacat (in special la semafoare cand porneam primul si ma mentineam 100m ).
Tocmai cand credeam ca ceva mai rau nu se mai poate intampla, hop! am muscat si eu din linia de tramvai. Evident, la fel ca Cristi, m-am ridicat imediat si am mers mai departe. Desigur, nu va mai zic de julitura de la genunchi si de juma’ de mana amortita, ca abia scriu – si cand ma gandesc ca tre’ sa scriu la ceva si mai ingust… de parca nu mi s-ar parea destul de inguste tastele si asa (asta s-a intamplat la Piata Victoriei).

Mergem deci pe Calea Victoriei pana la capat, unde cotim spre Unirii. Aici o alta dracie s-a gasit sa dea peste noi. Un dobitoc cu RATBul imediat dupa ce aproape am trecut pe langa el (eram intre el si bordura), s-a gandit dobitocul sa ma bage si mai mult in bordura, oprindu-ma, pe mine si de altfel pe Cristi, care, enervat de gest ii da o palma in geam, el fiind in spatele masinii. Nervos, acest papagal coboara din masina si se duce in spate la Cristi sa-i ceara explicatii de ce a facut asta. Evident, uimit ca tot el are ceva de comentat, Cristi n-a comentat prea mult, nefiind nici un om prea certaret. Totusi, un amabil ciclist, cam de doua ori mai inalt decat respectivul cu RATBul, s-a descis sa-l bage putin in mortii ma-sii, vazand ca e prea tare de mandibula iar noi, obositi si jegosi din cap pana’n picioare nu prea ii faceam fata. Asadar, incep oamenii sa se certe, soferul trece la amenintari si la intrebari de genul “cine esti tu ma?”, la care ma bag si eu sa-i zic ca “oi fi si tu un mare gaozar”, scoate soferul telefonul, gest la care evident ne pufneste pe toti rasul, apoi dupa cateva bagari de pula si alte chestii, plecam mai departe. Inca de la intrarea in Bucuresti eram convinsi ca orice se mai poate intampla, si iata deci ca s-au intamplat multe in iubita noastra capitala.

Plecam deci spre casa dupa incidentul cu dobitocul de la RATB. De data asta n-am mai patit nimic, dar eram convinsi ca orice ghinion se mai poate abate asupra noastra in orice moment. Macar spre final am avut si noi putin noroc, ca usa de la intrarea in bloc era deschisa si deci n-a mai trebuit sa caut in ghiozdanul ud fleasca, cheile de la intrare. Asadar nu prea multi din imprejurimi m-au vazut jegos pe fata din milimetru in milimetru cu pete mari, negre si urate. Pot spune deci ca am adunat de pe DN1 tot jegul si l-am adus in Bucuresti, unde evident am mai adaugat, dar un jeg mai de oras in sensul ca prin Bucuresti n-o sa vezi niciodata prea des caini sectionati cu mate iesite p’afara, asa cum se intampla pe DN1 si in general pe drumurile nationale din romania.

Poze pe drum nu am facut pentru ca am uitat aparatul. In schimb cand am ajuns, am urcat sa imortalizam momentul si sa ne mai amuzam pe seama zilei care tocmai se incheiase.

Lasand la o parte faptul ca nu cred in noroc si ghinion, de ce spun ca a fost ghinion? Va las pe voi sa decideti.

Totusi, de ce a fost si noroc? Simplu: putea sa dea o masina sau chiar tramvaiul peste mine sau Cristi cand am cazut.

Avand probleme cu PC-ul i-am dat lui Cristi cardul cu pozele pentru ca cine stie cum (evident neplacut) ma mai poate surprinde posedatul meu calculator.

Asta da zi interesanta! Sa tot fie d’astea…

Later edit: Am uitat sa va spun de comportamentul flegmatic la figurat dar mai ales la propriu ce l-am avut tot drumul inapoi. Va spun asta ca acum dupa ce m-am dus sa halesc ceva, parca inca mai simt nisipul de DN1 in gura. Si cu asta inchei. Hmmm… parca simt si gustul de caine feliat.

P.S. am tinut neaparat sa mentionez de flegeme pentru ca veneau din abundenta… cam la fiecare gand legat de jegul de pe mine si de jegul de pe sosea (comparativ cu alte tari) si credeti-ma, ma gandeam destul de des la asta! cam din 2 in 2 secunde….

Even later edit:

Ca niste concluzii:

• vedeti ce se intampla daca chiulti de la scoala? (pe langa absente )
• chiar si cu 1% sanse ploaie, tot poate fi o furtuna care sa-ti ia si casa pe sus (exemplu: ieri cand au fost tot 20% sanse de ploaie cand…)

Si cu asta basta. Sper ca n-o sa visez toata noaptea sine de tramvai ude. Nb.

Gata si pozele.

after sleep

pff… ce pot sa zic/fac la oboseala )

primu’

Intr’un moment de totala plictiseala, oboseala si nu in ultimul rand intr-un moment in care am anume remuscari cu privire la interesanta’mi viata de pana acum, m-am hotarat sa-mi fac si eu un blog in care sa-mi arunc rahaturile spre a fi citite doar de mine, ca apoi sa ma amuz si sa-mi dau seama de unele chestii care pe moment imi scapa mai mult ca sigur. Asadar nu intentionez sa fiu un nou zoso cum majoritatea astora care vor sa se apuce de blogareala vor, si deci, nu vei gasi nimic interesant aici care sa-ti foloseasca in vreun fel. Ce-i drept ma voi cam chinui sa scriu cu cratime, punct si majuscule si alte rahaturi asemanatoare, dar sunt convins ca este spre binele meu. De asemenea, continui sa-mi sustin ipoteza ca ma analfabetizez pe zi ce trece si simt ca nu va fi prea bine la BAC la romana. Dar ce-mi pasa mie, eu daca iau 6 la romana la bac sunt foarte multumit (desi am 10 la romana!!!) ! Desi iubesc matemtica, am predispozitie spre citit si chiar imi place sa citesc fie chiar si rahaturile gen Ion, Patul lui Procust sau Ciuleandra, dar nu prea e timp. A se observa ce cuvinte noi am folosit! M-am uitat in dex (evident, ala online ) de fo 3 ori! Dar cel putin m-am uitat!

hai gata ca mam shfortzat prea mult